ZĂVÓR, zăvoare, s. n. 1. Încuietoare la uși, uneori și la ferestre, constând dintr-o mică bară mobilă care intră într-o ureche fixată în toc; ivăr. 2. Dispozitiv folosit pentru blocarea mecanică, comandată sau automată, a unuia dintre organele mobile principale ale unui aparat, ale unei mașini etc. 3. (Pop.; la pl.) Cătușe, fiare. 4. (Reg.) Despicătură lungă din trunchiul unui copac; leaț întrebuințat la facerea gardurilor; răzlog. – Din sl. zavorŭ.
ZĂVÓR, zăvoare, s. n. 1. Încuietoare la uși, uneori și la ferestre, constând dintr-o mică bară mobilă care intră într-o ureche fixată în toc; ivăr. 2. (Pop., la pl.) Cătușe, fiare. 3. (Reg.) Răzlog. – Slav (v. sl. zavorŭ).
zăvór s. n., pl. zăvoáre
ZĂVÓR s. ivăr, încuietoare, (pop.) rătez, (reg.) riglă, (prin Ban.) reză. (~ la o ușă.)
ZĂVÓR s. v. buhai, întinzător, întorcător, leat, s********r, șipcă.
zăvór (-oáre), s. f. – 1. Încuietoare, ivăr, închizătoare. – 2. Întinzător de urzeală. – 3. Așchie, țandără. Sl. zavorŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 23; Cihac, II, 471; Conev 81), cf. slov. zavora, mag. závor, zár. Sensul 3 se explică prin folosirea frecventă a unei surcele ca ivăr. – Der. zăvorî, vb. (a închide, a încuia cu zăvorul). Din mag. zár provine zar, s. n. (zăvor).
zăvór s. n., pl. zăvoáre
ZĂVÓR ~oáre n. 1) Încuietoare (la o ușă, la o fereastră etc.) constând dintr-o bară metalică mobilă, orizontală, care intră într-o ureche fixată pe toc. 2) Dispozitiv folosit pentru fixarea unor piese tehnice mobile. /sl. zavoru