ZẤNĂ, zâne, s. f. 1. Personaj feminin, fantastic, din basme, închipuit ca o femeie frumoasă și de obicei foarte bună, cu puteri supranaturale și cu darul nemuririi; fee. 2. (Rar) Zeiță. – Probabil lat. Diana.ZẤNĂ, zâne, s. f. 1. Personaj fantastic din basme, închipuit ca o femeie foarte frumoasă, cu puteri supranaturale. 2. Zeiță. – Lat. Diana.zấnă s. f., g.-d. art. zấnei; pl. zấneZÂNĂ s. (MITOL. POP.) (livr.) fee, (pop.) crăiasă, (Maram.) săiastră. (~ din povești.)ZÂNĂ s. v. zeiță.zână s. f., g.-d. art. zânei; pl. zâneZÂNĂ ~e f. 1) (în basme) Ființă imaginară închipuită ca o femeie foarte frumoasă, înzestrată cu puteri supranaturale și cu influență asupra destinelor oamenilor; fee. 2) fig. Femeie foarte frumoasă. [G.-D. zânei] / lat. DianaCARUL-ZÂNELOR s. v. arnică, podbal-de-munte.CIURUL-ZÂNELOR s. v. turtă.FLORILE-ZÂNELOR s. pl. v. răchitan.LINGURA-ZÂNEI s. (BOT.; Ganoderma lucidus) lingurița-zânelor.LINGURIȚA-ZÂNEI s. v. mormoloc.LINGURIȚA-ZÂNEI s. (BOT.; Fomes lucidus) (reg.) lingura-frumoaselor.LINGURIȚA-ZÂNELOR s. (BOT.; Ganoderma lucidus) lingura-zânei.PĂRUL-ZÂNELOR s. v. colilie.SITA-ZÂNELOR s. v. ciulin, ghimpe, scai, scaiete, turtă.STEAGUL-ZÂNELOR s. v. cuscută, torțel.zînă (-ne), s. f. – Fee. – Var. Mold. dzînă. Mr. dzină, megl. zǫnă. Lat. Dĭāna (Pușcariu 1942; REW 2624; Tiktin; Densusianu, GS, II, 312; Rosetti, Mélanges, 352), cf. alb. zanë, logud. yana (Atzori 185; Wagner 124), v. it., v. prov. jana, astur. xana (Menéndez Pidal, Rom., XXIX, 376), port. jā, toate cu sensul din rom. Der. din lat. dĭvῑna (Densusianu, Hlr., 102; Philippide, Principii, 138; Pascu, I, 80; Graur, BL, V, 95), fără a fi imposibilă, nu se potrivește cu celelalte rezultate rom.
și romanice; totuși nu trebuie înlăturată posibilitatea unei contaminări a ambelor cuvinte, ținînd cont de prezența lui zîn, s. m. (zeu), cuvînt înv., pe care Tiktin îl consideră formație personală la Dosoftei, și a cărui legătură cu mr. dzin „ființă fantastică” nu a fost studiată (mr. poate fi oriental). Poate s-ar putea adăuga la cuvintele romanice deja pomenite sp. adiano. Der. zănatic (var. zănatec), adj. (țicnit, scrîntit, trăsnit), în loc de *zînatic, der. ca noptatic, prostatic (Philippide, Principii, 148), sau direct din lat. dianātĭcus (Hasdeu; Philippide, 1928; Pușcariu, Jb., XI, 65; Tagliavini, Arch. Rom., 103; Serra, Dacor., IX, 170; cuvîntul lat. apare în sec. V). Sînziene, s. f. pl. (iele, în mitologia populară; sărbătoarea Sf. Ioan Botezătorul, din 24 iunie; drăgaică, Galium mollugo), cu var. mold. sîmziene, sîmzenii, sînzenii, probabil este urmașul unui lat. sanctae, Dĭānae, cf. calabr. santu Diana, cu formula de imprecație. Este posibil și chiar probabil, că s-ar fi produs o contaminare cu Sanctus Iohannes (Tiktin; Densusianu, GS, III, 433; Tagliavini, Arch. Rom., XII, 180-83; REW 7569N), cu atît mai mult cu cît această sărbătoare este legată în toată mitologia europeană de obiceiuri folclorice și credințe străine creștinismului; dar numai această expresie lat. nu ajunge pentru explicarea cuvîntului rom. Formula sanctus dĭes Iohannis (Candrea, GS, III, 428; Candrea), imaginată pentru a evita dificultatea fonetică, nu convine, deoarece în rom. ne-am aștepta la sancta dĭes. Explicația bazată pe semis și dĭvῑna (Philippide, Principii, 97), nu are aparențe de probabilitate.língura-zânelor (bot.) s. f.linguríța-zânei (bot.) s. f.síta-zânelor s. f.