ZĂMORÎ, zămorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Reg.) A-și astâmpăra în oarecare măsură foamea sau setea, a mânca sau a bea numai cât să-și țină zilele. 2. Tranz. (Înv.) A slei de puteri, a istovi pe cineva. – Din sl. zamoriti, ucr. zamorytycá.
ZĂMORÎ, zămorăsc, vb. IV. 1. Refl. (Reg.) A-și astâmpăra în oarecare măsură foamea sau setea, a mânca sau a bea numai atâta cât să-și țină zilele. 2. Tranz. (Înv.) A slei de puteri, a istovi pe cineva. – Slav (v. sl. zamoriti, ucr. zarymoty sja „a muri de foame, a leșina”).
zămor’î (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se zămorắște, imperf. 3 sg. se zămorá, perf. s. 3 sg. se zămor’î, conj. prez. 3 să se zămorască; ger. zămor’ându-se
ZĂMORÎ vb. v. epuiza, extenua, frânge, is-tovi, seca, secătui, sfârși, slei, stoarce, vlăgui, zdrobi.
zămorî (-rắsc, -ít), vb. – 1. A extenua, a slei de foame. – 2. (Refl.) A-și astîmpăra foamea. – Var. zămărî. Sl. zamoriti (Cihac, II, 227), rut. zamoryty. În Mold.
zămorî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zămorăsc, imperf. 3 sg. zămorá; conj. prez. 3 sg. și pl. zămoráscă