ZĂGÁZ, zăgazuri, s. n. 1. Stăvilar, baraj. ◊ Expr. A se rupe (sau a se deschide, a se descuia) zăgazurile cerului, se spune când sunt ploi mari, torențiale. 2. Fig. Opreliște, îngrădire, piedică, obstacol. 3. Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să curgă; braț derivat dintr-o apă curgătoare; scoc. 4. Întăritură de protecție făcută în țărmul unui râu pentru ca apa să nu facă stricăciuni; dig. – Cf. scr. zagata, zagatiti.
ZĂGÁZ, zăgazuri, s. n. 1. Stăvilar. ◊ Expr. A se rupe (sau a se deschide, a se descuia) zăgazurile cerului, se spune când sunt ploi mari, torențiale. 2. Fig. Opreliște, îngrădire, piedică, obstacol. 3. Lac sau iaz format de apa pe care barajul o împiedică să curgă; braț derivat dintr-o apă curgătoare; scoc. – Comp. sb. zagata, zagatiti „a stăvili”.
zăgáz s. n., pl. zăgázuri
ZĂGÁZ s. 1. v. baraj. 2. v. stăvilar.
zăgáz (-zuri), s. n. – Stăvilar, baraj. – Var. zăgastru. Format din sb. gaz „vad”, zagazati „a intra în apă”, ca zagat „dig”, de la gat „dig”; cf. jegajne, s. f. (vîrșă), din sb. zagažnja și Cihac, II, 118. – Der. zăgăzui, vb. (a proteja cu un dig; a opri).
zăgáz s. n., pl. zăgázuri
ZĂGÁZ ~uri n. 1) Construcție făcută transversal pe cursul unei ape (pentru a opri, sau a regla nivelul ei); baraj; stăvilar. 2) Construcție (de pământ, de piatră etc.) ridicată pe malurile unei ape (pentru a opri apa în caz de inundație); dig. 3) Factor care împiedică realizarea unei acțiuni; obstacol; piedică; opreliște. /cf. sb. zagatiti