ZĂCĂTÚRĂ, zăcături, s. f. (Reg.) Loc de odihnă pentru vite; zăcătoare (4), staniște. 2. Rachiu sau vin depozitat într-o zăcătoare (II 1). – Zăcea + suf. -ătură.
ZĂCĂTÚRĂ, zăcături, s. f. (Reg.) 1. Loc de odihnă pentru vite; zăcătoare (4). 2. Rachiu sau vin depozitat într-o zăcătoare (1). – Din zac (prez. ind. al lui zăcea) + suf. -(ă)tură.
zăcătúră (reg.) s. f., g.-d. art. zăcătúrii; pl. zăcătúri
ZĂCĂTÚRĂ s. v. staniște.
zăcătúră s. f., g.-d. art. zăcătúrii; pl. zăcătúri