ZĂBÚN, zăbune, s. n. 1. Haină bărbătească purtată de țărani, făcută din lână sau din bumbac, de obicei lungă, cu sau fără mâneci, împodobită cu cusături. 2. Anteriu lung și larg purtat de preoți și de călugări. 3. (Înv.) Haină lungă, fără mâneci, confecționată din stofă scumpă, pe care o purtau boierii. [Var.: zobón s. n.] – Din bg. zabun.ZĂBÚN, zăbune, s. n. 1. Haină de iarnă, de lână sau de bumbac, vătuită, cu mâneci, de obicei lungă până la genunchi, purtată de țărani. 2. Anteriu lung și larg purtat de preoți și de călugări. 3. (Înv.) Haină lungă, fără mâneci, făcută din stofă scumpă, pe care o purtau boierii. [Var. zobón s. n.] – Tc. zibin (bg. zabun
).ZĂBÚN [pl. și zăbúnuri] s.f. ~.zăbún (înv., pop.) s. n., pl. zăbúnezăbún (-ne), s. n. – Haină lungă, anteriu. – Var. zăbon, zobon. Mr. țipune. It. giubonne, ven. zupon, prin intermediul sb. zubun, bg. zobun (Miklosich, Fremdw., 138; Miklosich, Slaw. Elem., 23; Conev 83), mag. zubbony (Diez, Gramm., I, 446), tc. zubun (Roesler 592; Șeineanu, II, 379), cf. ngr. ντσιπούνι (› mr.). Mag. zabun (Edelspacher 24) și bg. zăbun (Capidan, Raporturile, 225) provin din rom.zăbún s. n., pl. zăbúneZĂBÚN ~e n. 1) înv. Haină (lungă) vătuită pe care o purtau țăranii. 2) Haină lungă și largă purtată de preoți și de călugări. 3) înv. Haină lungă, fără mâneci, confecționată din stofă scumpă, pe care o purtau boierii. /bulg. zabun