ZĂBLẮU2, zăblăi, s. m. (Reg.) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan. 2. Câine mare (ciobănesc); zăvod2. – Din magh. zabáló.ZĂBLẮU1, zăblaie, s. n. Pânză de câlți sau de păr de capră, din care se fac cergi, lăicere etc.; p. gener. țol, pătură. – Din bg. zeblo.ZĂBLẮU2, zăblăi, s. m. (Reg.) 1. Flăcău zdravăn; vlăjgan. 2. Câine mare, zăvod. – Magh. zabáló.ZĂBLẮU1, zăblaie, s. n. Pânză de câlți sau de păr de capră, din care se fac cergi, lăicere etc.; p. ext. țol, pătură.zăblắu1 (vlăjgan, câine) (reg.) (ză-blău) s. m., art. zăblắul; pl. zăblắi, art. zăblắiizăblắu2 (pânză, pătură) (înv., pop.) (ză-blău) s. n., art. zăblắul; (pături) pl. zăbláieZĂBLĂU s. – V. dulău, găligan, lungan, vlăjgan, zăvod.zăblắu (-ắi), s. m. – 1.
Voinic, vlăjgan. – 2. Cîine mare, cîine de pază. Origine incertă. A fost pus în legătură cu mag. zabálló „mîncău” (Candrea; Gáldi, Dict., 185). Este var. lui zăplan, s. m. (vlăjgan), care se folosește în Munt.zăblắu (-aíe), s. n. – Pînză, țol. Origine necunoscută. A fost pus în legătură cu ceh., slov. zábalka „înveliș” (Cihac, II, 467) sau cu mag. zabló „copaie”, la fel de improbabile.zăblău (vlăjgan, câine) s. m. (sil. -blău), art. zăblăul; pl. zăblăi, art. zăblăiizăblău (pânză, pătură) s. n. (sil. -blău), art. zăblăul; (pături) pl. zăbláieZĂBLẮU ~áie n. Pânză groasă de câlți sau de păr de capră, din care se confecționează diferite obiecte casnice (lăicere, țoluri, cergi etc.). /Orig. nec.