VREASC, vreascuri, s. n. Creangă, ramură uscată și desprinsă de pe copac. [Var.: vréscur s. n.] – Din sl. chvrastŭ.
VREASC s. (mai ales la pl.) gătej, surcea, surcică, uscătură, (înv. și reg.) târș, (reg.) rancotă, rascotă, (prin Bucov.) clenci, (prin Transilv.) hăbădic, pogmete (pl.), (prin Munt.) raburi (pl.), (prin Bucov.) selniță, (prin Transilv.) sfărgaci, (Ban.) sibă, (înv.) șormânt. (Face focul cu niște ~uri.)
vreásc (-curi), s. n. – Creangă, ramură uscată. – Var. vrasc, hrasc, hreast. Mr. vreașturi. Sl. *chvrastŭ (Tiktin), cf. sb., slov. hrast, mag. haraszt (Gáldi, Dict., 137). – Der. vrescuros, adj. (rămuros).
vreasc s. n., pl. vreáscuri
VREASC ~uri n. Creangă subțire și uscată, căzută din copac; uscătură; dărâmătură. /sl. hvrastu