VORBĂRÉȚ, -EÁȚĂ, vorbăreți, -e, adj. (Adesea substantivat) Căruia îi place să vorbească mult; guraliv, limbut, vorbar. ♦ Fig. Expresiv. – Vorbi + suf. -ăreț.
VORBĂRÉȚ s., adj. v. flecar.
Vorbăreț ≠ morocănos, mut, taciturn, tăcut
vorbăréț adj. m., pl. vorbăréți; f. sg. vorbăreáță, pl. vorbăréțe
VORBĂRÉȚ ~eáță (~éți, ~éțe) Care este predispus să vorbească mult; bun de gură; limbut; flecar. /a vorbi + suf. ~ăreț