VOLNICÍ, volnicesc, vb. IV. (Înv.) 1. Tranz. A lăsa liber, în voia lui; a elibera. 2. Tranz. A îndreptăți; a împuternici, a îngădui. 3.Refl. A se strădui, a-și da silința. – Din volnic.
VOLNICÍ vb. v. accepta, admite, canoni, căzni, chinui, concepe, dezrobi, elibera, emancipa, forța, frământa, îngădui, libera, munci, necăji, osteni, permite, răbda, salva, scăpa, scoate, sforța, sili, strădui, suferi, suporta, tolera, trudi, zbate, zbuciuma.
volnicí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. volnicésc, imperf. 3 sg. volniceá; conj. prez. 3 sg. și pl. volniceáscă
VÓLNIC, -Ă, volnici, -ce, adj. (Înv. și arh.) 1. Liber; independent, autonom. 2. Care se impune cu sila, care se face cu forța; arbitrar. – Din sl. volĩnŭ.
A VOLNICÍ ~ésc tranz. înv. A face să fie în drept de a realiza ceva; a învesti cu drepturi; a împuternici. /Din volnic
VÓLNIC ~că (~ci, ~ce) înv. Care poate acționa după voia sa; liber în acțiuni; slobod; independent; autonom. /rus. volinu
VÓLNIC adj. v. abuziv, arbitrar, autonom, chemat, competent, despotic, excesiv, independent, îndreptățit, liber, neatârnat, samavolnic, samavolnicesc, silnic, suveran.
vólnic adj. m., pl. vólnici; f. sg. vólnică, pl. vólnice