VÓDĂ s. m. Titlu dat domnilor țărilor românești, adăugat de obicei după numele lor; domnitor; p. ext. principe, rege; persoană care avea acest titlu. ♦ Expr. A nu-i păsa nici de vodă = a nu se teme, a nu-i păsa de nimeni. A mânca (din) pita lui vodă = a fi slujbaș la stat. – Din sl. [voje]voda.VÓDĂ m. 1) (în Moldova și în Muntenia medievală; folosit și ca titlu pe lângă numele respectiv) Conducător absolut al țării; voie-vod; domn; domnitor. [G.-D. lui vodă] /sl. vodaVÓDĂ s. v. domnitor.vódă s. m., g.-d. art. lui vódă*Négru-Vódă (nume de voievod, nume de loc) s. propriu m./s. propriu n.CETATEA LUI NEGRU VODĂ, nume atribuit mai multor cetăți-ruine din Țara Românească și Depr. Făgăraș. Cele mai cunoscute sînt ruinele din com. Cetățeni, jud. Argeș (cunoscută și sub numele de Cetatea de la Stoenești); tot acolo și Schitul Negru Vodă; ruinele de pe dealul La Orății, com. Rucăr, jud. Argeș (numită uneori Cetatea Dîmboviței); cetatea numită de obicei Poenari, de lîngă satele Căpățîneni și Poenari, jud. Argeș; ruina din com. Șarînga, jud. Buzău; ruinele numite și Cetatea Breaza, sat Veneția, jud. Brașov. Potrivit tradiției, ele ar fi aparținut legendarului domn al Țării Românești, Negru Vodă.CUZA VODĂ, com. în jud. Călărași; 4.334 loc. (1991). Reșed. com. este satul Ceacu.CUZA VODĂ v. Alexandru I. Cuza (com.).IOAN VODĂ CEL VITEAZ, domn al Moldovei (1572-1574). A dus o politică de întărire a autorității domnești, lovind în interesele marii boierimi (care l-a numit „Cel Cumplit”) și de eliberare a țării de sub dominația otomană. Refuzând să plătească Porții un bir sporit, în apr. 1574 a început războiul antiotoman, înfrângând, la Jiliște (apr. 1574) o armată turco-munteană. A pătruns apoi în Țara Românească, înscăunându-l pe Vintilă-Vodă, dar, trădat de o parte a boierimii, a fost înfrânt la Iezeru
Cahulului și la Roșcani (iun. 1574), fiind ucis de turci în chinuri groaznice. A dezvoltat comerțul, a bătut monedă proprie, a întărit armata.