VOCATÍV, vocative, s. n. (Gram.) Caz al declinării care exprimă o chemare sau o invocare adresată cuiva. – Din fr. vocatif, lat. vocativus.
VOCATÍV s.n. Caz al declinării care exprimă o chemare, o invocare adresată cuiva. [Cf. lat. (casus) vocativus, fr. vocatif].
VOCATÍV s. n. caz al declinării care exprimă o chemare, o invocare adresată cuiva. ( lat. vocativus, fr. vocatif)
VOCATÍV s. (GRAM.) (înv.) chemătoare.
vocatív s. n., pl. vocatíve
VOCATÍV ~e n. lingv. Caz al declinării care conține forma specială pe care o ia substan-tivul pentru a exprima o adresare. /fr. vocatif, lat. vocativus