VLĂSTÁR, vlăstare, s. n. 1. Lăstar. 2. Fig. Descendent, coborâtor al unei familii. [Pl. și: (m.) vlăstari] – Din ngr. vlastári.
VLĂSTÁR s. 1. v. lăstar. 2. v. copil. 3. v. urmaș.
vlăstár (-re), s. n. – Mlădiță, puiet. – Var. lăstar. Mr., megl. vlăstar. Mgr. βλαστάριον, prin intermediul bg. vlastara, vlastari, var. din bg., sb. lastar (Miklosich, Fremdw., 104; Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 88), cf. alb. vljastar, tc. lastaria. – Der. (v)lăstăret, s. n. (crîng, lăstăriș); (v)lăstări, vb. (a da lăstari); vlăstăriș, s. n. (mulțime de lăstari).
vlăstár s. n., pl. vlăstáre/vlăstári
VLĂSTÁR ~e m. 1) Ramură nouă, care răsare din rădăcina sau tulpina unei plante lemnoase; mlădiță; lăstar. 2) fig. Descendent al unei familii; urmaș. /ngr. vlastári
DUMINICA VLĂSTÁRILOR s. v. duminica floriilor, florii.