VLĂGUITÓR, -OÁRE, vlăguitor, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Istovitor. 2. S. m. și f. Muncitor care lucrează la prelucrarea pieilor într-o tăbăcărie. [Pr.: -gu-i-] – Vlăgui + suf. -tor.
VLĂGUITÓR adj. v. epuizant, extenuant, isto-vitor, obositor, trudnic.
vlăguitór adj. m., s. m., pl. vlăguitóri; f. sg. și pl. vlăguitoáre
VLĂGUITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care vlăguiește; în stare să lipsească de puteri; istovitor. Muncă ~oare. /a vlăgui + suf. ~tor
VLĂGUITÓR2 ~i m. Persoană specia-lizată în lucrări de vlăguire a pieilor într-o tăbăcărie. /a vlăgui + suf. ~tor