VIZITĂ

VIZITĂ

VÍZITĂ, vizite, s. f. 1. Faptul de a merge la cineva în scopul unei întrevederi cu caracter prietenesc, oficial sau de curtoazie. ◊ Carte de vizită = bucată mică de carton, dreptunghiulară, pe care este scris numele unei persoane, profesiunea și titlurile sale, adresa etc., și pe care titularul o înmânează sau o trimite unor cunoscuți, cu diverse prilejuri. ◊ Expr. A fi în vizită cu cineva = a avea relații de prietenie cu cineva, a-și face vizite reciproc. 2. Oficiu prestat de medicul care se deplasează la domiciliul unui bolnav sau care primește un pacient pentru consultație. ♦ Deplasare zilnică făcută în saloanele unui spital, la patul bolnavilor, de către medici, însoțiți de personalul auxiliar. ◊ Vizită medicală = control medical (periodic) făcut salariaților, elevilor etc. 3. Deplasare la fața locului într-o localitate, într-o regiune, la un obiectiv, cu scopul de a le cunoaște, de a le controla etc. – Din fr. visite.
VÍZITĂ s.f. 1. Faptul de a merge în casa cuiva din politețe, din obligație etc. pentru a-l vedea. ◊ Carte de vizită = a) bucată de carton pe care este scris numele unei persoane si informații privind adresa, telefonul etc ale acesteia; b) joc a cărui dezlegare se obține prin anagramarea literelor din numele dat spre a se obține un alt nume, un proverb, un titlu de carte etc.; a fi în vizită cu cineva = a-și face vizite reciproc; a avea relații particulare cu cineva. 2. Fiecare deplasare a medicului în casa unui bolnav pentru a-l consulta sau în saloanele unui spital pentru a examina bolnavii și a cerceta starea sănătății lor. 3. Deplasare a unui colectiv la un muzeu, la o întreprindere etc. [ fr. visite, it. visita].
VÍZITĂ s. f. 1. faptul de a merge în casa cuiva din politețe, din obligație etc. pentru a-l vedea. ♦ carte de ~ = a) bucată de carton pe care este scris numele cuiva; b) problemă enigmistică a cărei dezlegare se obține prin anagramarea literelor din numele dat spre a se obține un alt nume, un proverb, un titlu de carte etc. 2. deplasare a medicului la domiciliul unui bolnav pentru a-l consulta sau în saloanele unui spital pentru a examina bolnavii. ♦ ~ medicală = control medical periodic care se face elevilor, soldaților, muncitorilor etc. 3. deplasare a unui colectiv la o expoziție, la un muzeu, într-o regiune etc., spre a le cunoaște. ( fr. visite)
VÍZITĂ s. 1. (rar) ospeție, (înv. și reg.) vedere, (turcism înv.) musaferea, (fam., adesea peior.) musafirlâc. (A se duce în ~ la …) 2. (MED.) control. (~ medicală.)
vízită s. f., pl. vízite
VIZITÁ, vizitez, vb. I. Tranz. 1. A merge la cineva pentru a-l vedea (din prietenie, din datorie profesională etc.); a face cuiva o vizită. 2. A se duce să vadă, să cunoască la fața locului o localitate, un muzeu, un obiectiv etc. 3. A inspecta, a controla; a cerceta, a examina cu atenție și la fața locului. – Din fr. visiter, lat. visitare.
A VIZITÁ ~éz tranz. A vedea, făcând o vizită. /fr. visiter, lat. visitare
VÍZITĂ ~e f. Faptul de a merge în casa cuiva din politețe, obligație etc. 2) Consultație medicală, acordată (de un medic) prin prezentarea la spital sau la domiciliul unui bolnav. ◊ Carte de ~ bucată mică de carton, de formă dreptunghiulară, pe care sunt scrise numele și datele unei persoane. /fr. visite
VIZITÁ vb. I. tr. 1. A merge la cineva acasă din politețe, din obligație, din prietenie etc. pentru a-l vedea; a face o vizită. ♦ (Despre medic) A face un examen medical unui pacient. 2. A examina o situație făcând o descindere în fața locului; a inspecta. 3. A examina, a cerceta o regiune, un muzeu etc. prin deplasare în fața locului. [ fr. visiter, it., lat. visitare].
VIZITÁ vb. tr. 1. a face cuiva o vizită. ◊ (despre medici) a face un examen medical unui pacient. 2. a examina o situație făcând o descindere la fața locului; a inspecta. 3. a merge să cunoască o localitate, o expoziție, un muzeu etc. ( fr. visiter, lat. visitare)
VIZITÁ vb. 1. a (se) vedea. (Ne ~ în fiecare săptămână.) 2. (pop.) a cerca, a cerceta, (reg.) a petrece, (înv.) a socoti. (A ~ mai multe orașe.)
cárte de vízită s. f. + prep. + s. f., g.-d. art. cărții de vízită; pl. cărți de vízită
vizitá vb., ind. prez. 1 sg. vizitéz, 3 sg. și pl. viziteáză