VINDÍCTĂ, vindicte, s. f. (Livr.) Urmărire, pedepsire, răzbunare a unei crime. – Din fr. vindicte, lat. vindicta.
VINDÍCTĂ s.f. (Liv.) Urmărire, răzbunare a unei crime. [ fr. vindicte, lat. vindicta].
VINDÍCTĂ s. f. vendetă. ( fr. vindicte, lat. vindicta)
vindíctă s. f., g.-d. art. vindíctei; pl. vindícte
VINDICTA BONUM VITA IUCUNDIUS IPSA (lat.) răzbunarea e bună, mai dulce chiar decât viața – Iuvenal, „Satirae”, XIII, 180. Satirizare a spiritului vindicativ.