VINDECÁRE, vindecări, s. f. Acțiunea de a (se) vindeca și rezultatul ei; însănătoșire. ◊ Loc. adj. Fără vindecare = incurabil. – V. vindeca.
VINDECÁRE s. (MED.) 1. v. însănătoșire. 2. v. cica-trizare.
Vindecare ≠ îmbolnăvire
vindecáre s. f., g.-d. art. vindecării; pl. vindecări
VINDECÁ, víndec, vb. I. 1. Refl. și tranz. A scăpa sau a face pe cineva să scape de o boală, a (se) face sănătos; a (se) însănătoși, a (se) tămădui, a (se) lecui. ♦ Refl. Spec. (Despre răni, tăieturi etc.) A se închide, a se cicatriza. 2. Tranz. Fig. A face să dispară, să înceteze o suferință morală, o supărare, un dor etc. – Lat. vindicare.
A SE VINDECÁ mă víndec intranz. 1) A reveni la starea normală (după o boală); a deveni sănătos; a se însănătoși; a se îndrepta; a se lecui. 2) (despre răni, leziuni) A dispărea în urma unui tratament; a se lecui. /lat. vindicare
A VINDECÁ víndec tranz. A face să se vindece. /lat. vindicare
VINDECÁ vb. 1. v. însănătoși. 2. v. cicatriza.
VINDECÁ vb. v. sătura.
vindecá (-c, át), vb. – 1. (Înv.) A reface, a repara. – 2. A tămădui, a însănătoși. – Mr. vindic(are). Lat. vindĭcāre (Diez, I, 441; Cipariu, Gram., 308; Șeineanu, Semasiol., 185; Pușcariu 1893; Densusianu, GS, II, 21; REW 9347; Rosetti, I, 174), cf. it. vendicare, prov., cat. venjar, fr. venger, sp. vengar, port. vingar. Semantismul diferit al rom. se explică, mai bine prin sensul lat. de a elibera (Rohlfs, Differenzierung, 39), prin ideea de „a pune în stadiul inițial”, cf. sp. reponerse. Uz mai general decît cel indicat de ALR, I, 137. Der. vindecător, adj. (care vindecă, curativ); vindecătoare (var. vindecuță), s. f. (specie de creson, Alliaria officinalis); vindecea, s. f. (plantă medicinală, Betonica officinalis). – Der. neol. (din fr.) vindicativ, adj.; vindictă, s. f.
vindecá vb., ind. prez. 1 sg. víndec, 3 sg. și pl. víndecă