VIITÓR, -OÁRE, viitori, -oare, adj., s. n. I. Adj. Care va veni, care va fi, va exista, va apărea după momentul de față; proiectat într-o perioadă care va veni. ◊ Viața viitoare = (în concepțiile religioase) viața care ar continua și după moarte, într-o lume de apoi. (Gram.) Timpul viitor (și substantivat, n.) = timp verbal care exprimă o acțiune ulterioară momentului vorbirii. II. S. n. 1. Timpul care urmează prezentului; viitorime. ◊ Loc. adv. Pe (sau în) viitor = de acum înainte. 2. Situație, stare care urmează să existe; perspectivă. ◊ Loc. adj. (Plin) de viitor sau cu viitor = cu perspective frumoase de dezvoltare. ◊ Expr. A avea viitor = a avea șanse de succes într-o acțiune; a-l aștepta o carieră plină de succes. [Pr.: vi-i-] – Veni + suf. -tor.VIITÓR adj., s. 1. adj. (înv.) venitor. (Generațiile ~oare.) 2. s. v. perspectivă. 3. s. posteritate, viitorime, (înv.) viitorie. (~ul va aprecia eforturíle noastre.)Viitor ≠ trecutviitór adj. m., pl. viitóri; f. sg. și pl. viitoáreviitór s. n., (situații, perspective) pl. viitóruriVIITÓR1 viitoáre (viitóri, viitoáre) Care ține de perioade ce urmează să vină; care va urma după prezent. Anul viitor. Generațiile viitoare
. ◊ Viața viitoare viața care ar urma după moarte în lumea de apoi. Timp viitor timp verbal care exprimă o acțiune sau o stare ce urmează să se realizeze după momentul vorbirii. [Sil. vi-i-] /a veni + suf. ~torVIITÓR2 n. 1) Timpul care vine; perioadă care succede prezentului. ~ul va demonstra adevărul. ◊ Pe (sau în) ~ de acum înainte. 2) Situație care urmează să existe. ◊ (Plin) de ~ (sau cu ~) care are perspective mari într-un anumit domeniu de activitate. A avea ~ a avea șanse sigure de supraviețuire în timp. /a veni + suf. ~torDACIA VIITOARE, publicație bilunară, editată la Paris (1/13 febr.-1/13 apr. 1883) și apoi la Bruxelles (15/27 apr.-15/27 aug. 1883) de studenții români din Paris. A militat pentru desăvârșirea unității politice a românilor.ROMÂNIA VIITOARE, revistă editată de către revoluționarii români pașoptiști aflați în exil (N. Bălcescu, Șt. Golescu, Gh. Magheru, C.A. Rosetti, I. Voinescu II ș.a.). A apărut un singur număr, la Paris, la 1 nov. 1850 (este datat însă 20 sept.).