VIEȚUÍRE, viețuiri, s. f. (Înv. și pop.) Faptul de a viețui; viață, existență, trai; conviețuire. – V. viețui.
VIEȚUÍRE s. v. trai.
VIEȚUÍRE s. v. existență, trai, viață, zile.
viețuíre s. f. (sil. vie-), g.-d. art. viețuírii; pl. viețuíri
VIEȚUÍ, viețuiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și pop.) A se afla în viață, a fi viu; a trăi, a exista. A-și procura mijloacele necesare traiului. ♦ A trăi la un loc cu cineva; a conviețui. ♦ A locui într-un anumit loc. – Viață + suf. -ui.
A VIEȚUÍ ~iésc intranz. (despre ființe) 1) A se afla în viață; a fi viu; a trăi; a exista. 2) A fi stabilit într-un anumit loc; a locui. [Sil. vie-] /viață + suf. ~ui
VIEȚUÍ vb. 1. v. trăi. 2. a exista, a fi, a trăi, (rar) a ființa, (reg.) a lăbădui, (înv.) a dăinui. (Cât ~, omul învață.) 3. v. duce. 4. v. coabita. 5. a trăi, (rar) a mișca. (Nu mai ~!) 6. a trăi, a se ține. (~ de azi pe mâine.)
A viețui ≠ a muri
viețuí vb. (sil. vie-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viețuiésc, imperf. 3 sg. viețuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. viețuiáscă