VICLENÍ, viclenesc, vb. IV. 1. Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A se purta ca un viclean; a unelti (pe ascuns) contra cuiva. 2. Tranz. (Înv.) A trăda, a înșela. ♦ A ispiti, a iscodi. – Din viclean.
VICLENÍ vb. v. înșela, trăda.
viclení vb. (sil. -cle-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. viclenésc, imperf. 3 sg. vicleneá; conj. prez. 3 sg. și pl. vicleneáscă
VICLEÁN, -Ă, vicleni, -e, adj. (Adesea substantivat) 1. Care se poartă, vorbește fără sinceritate, ascunzându-și adevăratele intenții (reprobabile); fățarnic, ipocrit, perfid; (cu sens atenuat) șiret, șmecher, isteț. 2. (Pop.) Rău, crud, neîndurător, hain. 3. (Înv.) Care își calcă credința sau cuvântul; necredincios; trădător. ♦ (Rar) Care nu crede în învățăturile religiei creștine; păgân. ♦ (Substantivat, m.) Duh necurat, d**c. [Var.: (înv.) hicleán, -ă adj.] – Din magh. hitlen.
A VICLENÍ ~ésc 1. intranz. înv. A fi viclean; a manifesta viclenie. 2. tranz. (persoane) A face să ia un neadevăr drept adevăr (recurgând la viclenii); a induce în eroare; a amăgi; a înșela; a păcăli; a șmecheri /Din viclean
VICLEÁN ~eánă (~éni, ~éne) (despre persoane) 1) Care, sub masca aparent binevoitoare, ascunde gânduri dușmănoase; perfid; insidios. 2) Care se orientează cu pricepere în orice situații, trăgând foloase; șiret; șmecher; hâtru. 3) înv. Care a renunțat la credința sa; renegat. [Sil. vi-clean] /ung. hitlen
VICLEÁN adj. v. a*****r, infidel, nefidel.
VICLEÁN adj., s. 1. adj. v. ipocrit. 2. s. v. ipocrit. 3. adj. v. perfid. 4. adj. v. șmecher. 5. adj. abil, șiret, șmecher, (pop.) mehenghi. (Om ~ în acțiuni.)
VICLEÁN adj., s. v. necredincios, păgân.
VICLEÁNUL s. art. v. aghiuță, demon, diavol, d**c, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.
vicleán (-nă), adj. – 1. (Înv.) Perfid, ipocrit. – 2. (Înv.) Fals, înșelător. – 3. Șiret, șmecher. – 4. (S. m.) Diavolul. – Var. înv. hiclean, hitlean, și der. Mag. hitlen (Cihac, II, 538; Gáldi, Dict., 98). Sec. XVI. – Der. vicleni, vb. (a trăda, a înșela; refl., a unelti împotriva cuiva, a trece la inamic), cuvînt înv.; viclenie, s. f. (trădare; șiretenie, răutate; falsitate, înșelăciune; șmecherie); vicleșug (var. înv. viclenșug), s. n. (trădare; șiretlic, înșelăciune), din mag. hitlénseg. Din rom. provine rut. chytjanecĭ „ușuratic” (Candrea, Elemente, 409).
vicleán adj. m. (sil. -clean), pl. vicléni; f. sg. vicleánă, pl. vicléne