VICÁR, vicari, s. m. Preot sau episcop care ține locul unui demnitar bisericesc de rang mai înalt. – Din fr. vicaire, lat. vicarius.
VICÁR s.m. 1. (Ist.) Cel care ținea locul cuiva căruia îi urma imediat în rang. ♦ Funcționar din organizarea mai târzie a Imperiului roman, care administra o dioceză imperială. 2. Locțiitor al unui mitropolit, al unui episcop sau al unui alt demnitar bisericesc. [ fr. vicaire, it. vicario lat. vicarius – locțiitor].
VICÁR s. m. 1. cel care ținea locul cuiva căruia îi urma imediat în rang. ◊ funcționar din organizarea mai târzie a Imperiului Roman, care administra o dioceză imperială. 2. locțiitor al unui mitropolit, episcop sau alt demnitar bisericesc. ( fr. vicaire, lat. vicarius)
vicár (-ri), s. m. – Preot sau episcop care ține locul unui demnitar bisericesc de rang mai înalt. – Var. Trans. vicareș. Lat. vicarius sau germ. Vikar, var. din mag. vikárius (Gáldi, Dict., 169). – Der. vicariat, s. n., din fr. vicariat.
vicár s. m., pl. vicári
VICÁR ~i m. bis. Preot sau episcop care ține locul unui demnitar de rang mai înalt. /lat. vicarius, fr. vicaire