VERÍGĂ, verigi, s. f. 1. Fiecare dintre inelele care alcătuiesc un lanț. ♦ Fig. Element de legătură; p. ext. parte componentă. 2. Inel de metal, de material plastic etc., de diferite mărimi, cu numeroase întrebuințări tehnice (ca element de fixare). 3. (Pop.) Verighetă. 4. (Reg.) Fiecare dintre segmentele inelare care formează toracele albinei. 5. (Reg.) Braț de apă care împrejmuiește un ostrov. 6. (În sintagma) Verigă de rod = cuplu format dintr-o coardă de rod și un cap, care se lasa la tăierea viței de vie. – Din sl. veriga.
VERÍGĂ s. 1. v. za. 2. v. toartă. 3. v. belciug.
VERÍGĂ s. v. inel, lanț, verighetă.
verígă (-gi), s. f. – 1. Inel. – 2. Cerc. – Mr. vărigă, megl. virigă. Sl. veriga (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 453; Conev 58), cf. bg., sb., slov., rus. veriga. – Der. verigar, s. m. (arbust, Rhamnus cathartica); verigaș, s. m. (înv., codoș, intrigant); verigașe, s. f. (înv., codoașă); verigășie, s. f. (codoșlîc); verigășos, adj. (de codoș); verigat, adj. (prins în verigi, strîns; se zice și despre oile cu cercuri albe pe picioare); verigel, s. m. (o plantă parazită, Orobanche caryophyllacea); verighetă, s. f. (inel de nuntă).
verígă s. f., g.-d. art. verígii; pl. verígi
VERÍGĂ ~gi f. 1) Fiecare dintre inelele unui lanț. 2) Piesă în formă de inel, având diferite întrebuințări tehnice. 3) fig. Parte componentă a unui ansamblu, care servește drept element de legătură. 4) pop. Inel fără piatră, de obicei din metal prețios, purtat drept simbol al legăturii dintre logodnici sau dintre soți; verighetă. [G.-D. verigii] /sl. veriga
VERÍGI s. pl. v. cătușe, fiare.