VENTILÁRE, ventilări, s. f. Acțiunea de a (se) ventila și rezultatul ei; ventilație. – V. ventila.
VENTILÁRE s.f. Acțiunea de a ventila și rezultatul ei; ventilație. [ ventila].
VENTILÁRE s. 1. v. împrospătare. 2. v. aerisire.
ventiláre s. f., g.-d. art. ventilării; pl. ventilări
VENTILÁ, ventilez, vb. I. Tranz. A împrospata aerul (viciat) dintr-un spațiu închis prin deplasarea și înlocuirea lui. ♦ Refl. pas. Fig. (Despre idei, știri, proiecte) A fi pus în circulație, a ajunge obiect de discuție. – Din fr. ventiler, lat. ventilare.
A VENTILÁ ~éz tranz. 1) (încăperi, spații închise) A curăța de aerul viciat prin ventilație. 2) fig. (idei, noutăți) A pune în circulație. /fr. ventiler, lat. ventilare
VENTILÁ vb. I. tr. 1. A face ventilație. 2. (Fig.) A pune în circulație, a lansa (o idee, o știre etc.) [ fr. ventiler, cf. lat. ventilare].
VENTILÁ vb. tr. 1. a face ventilație. 2. (fig.) a pune în circulație, a lansa (o idee, o știre etc.). ( fr. ventiler, lat. ventilare)
VENTILÁ vb. 1. v. împrospăta. 2. v. aerisi.
ventilá vb., ind. prez. 1 sg. ventiléz, 3 sg. și pl. ventileáză