VECINĂTÁTE, vecinătăți, s. f. I. 1. Starea, situația cuiva sau a ceva care este, se află, locuiește, trăiește alături, în apropiere de altcineva sau de altceva; raportul dintre doi sau mai mulți vecini. 2. Loc vecin cu cineva sau cu ceva; împrejurime. 3. Cei care sunt sau locuiesc alături sau în apropiere (față de alții sau față de un loc dat). II. Stare de vecin (II); vecinie, rumânie, iobăgie. – Lat. vicinitas, -atis.
vecinătáte s. f., g.-d. art. vecinătắții; pl. vecinătắți
VECINĂTÁTE s. 1. (pop.) megieșie. (~ celor două comune.) 2. apropiere, împrejurime, jur, preajmă, (livr.) proximitate, (reg.) meleag, (prin Transilv.) preabăt, (înv.) împrejmuire, împrejur, prejmet, prejmuire. (Prin ~.) 3. (IST.) iobăgie, rumânie, șerbie, vecinie, (livr.) servitute, (rar) servaj. (Starea de dependență a țăranului s-a numit în Moldova ~ sau „vecinie”, în Transilvania „iobăgie”, iar în Țara Românească „rumânie”.)
vecinătáte s. f., g.-d. art. vecinătății; pl. vecinătăți
VECINĂTÁTE¹ ~ăți f. 1) Stare de vecin. 2) raport dintre doi sau mai mulți vecini. 3) Locuri din apropiere; împrejurime. ◊ În ~ în apropierea unui loc. 4) Totalitate de ființe care locuiesc alături sau în apropiere de un anumit loc. /vecin + suf. ~ătate
VECINĂTÁTE² f. ist. Situație de vecin; iobăgie; șerbie. /vecin + suf. ~ătate