VĂTĂȘÉL, vătășei, s. m. Diminutiv al lui vătaf. ♦ Vornicel (la nuntă). ♦ (În trecut) Funcționar inferior la primărie. [Var.: (reg.) vătăjél s. m.] – Vătaș + suf. -el.
vătășél s. m., pl. vătășéi, art. vătășéii
VĂTĂȘÉL s. 1. isprăvnicel, (reg.) fecior boieresc. (~ la o moșie.) 2. vătăman, vornicel. (~ul era ajutorul vornicului la sate.) 3. vătaf, vornicel, (reg.) chemător, sol, frate-de-mire, frate-de-mi-reasă, (Transilv. și Ban.) dever, (Transilv.) vifel. (~ la o nuntă.)
VĂTĂȘÉL s. v. colăcar, curier, mesager, ștafetă.
vătășél s. m., pl. vătășéi, art. vătășéii
VĂTĂȘÉL ~i m. (diminutiv de la vătaf) 1) ist. Slujbaș la primărie care îndeplinea și funcția de curier. 2) Flăcău care poftește oaspeții la nuntă și are anumite obligații în timpul ceremoniei; vornicel. /vătaf + suf. ~el