VĂTĂMĂTÓR, -OÁRE, vătămători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care vatămă sau poate vătăma; dăunător, păgubitor, stricător. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat insectelor (sau altor animale) care produc stricăciuni plantelor de cultură. 2. S. f. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori galbene-aurii, cu fructul o păstaie, întrebuințată ca plantă medicinală și de nutreț (Anthyllis vulneraria). 3. S. f. Plantă graminacee cu frunze păroase, cu floarea grupată în spiculețe (Bromus commutatus). – Vătăma + suf. -ător.
vătămătór1 adj. m., pl. vătămătóri; f. sg. și pl. vătămătoáre
vătămătór2 (insectă) (rar) s. m., pl. vătămătóri
VĂTĂMĂTÓR adj. 1. v. dăunător. 2. v. contraindicat.
Vătămător ≠ nedăunător, nevătămător
vătămătór adj. m., s. m., pl. vătămătóri; f. sg. și pl. vătămătoáre
VĂTĂMĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care vatămă; în stare să producă vătămături. /a (se) vătăma + suf. ~tor
VĂTĂMĂTÓR2 ~i m. Animal (mai ales insectă) care vatămă plantele; dăunător. /a vătăma + suf. ~tor