VẤSLĂ¹, vâsle, s. f. Unealtă de lemn cu ajutorul căreia se conduce o ambarcație, formată dintr-o parte mai lată, care lovește apa, și dintr-o coadă lungă, de care ține vâslașul; ramă, lopată. – Din sl. veslo.
VẤSLĂ², vâsle, s. f. (Reg.) 1. Coardă de viță de vie cu câțiva ciorchini, care se păstrează pentru iarnă. 2. Mănunchi de spice câte poate cuprinde secerătorul cu mâna. – Din bg. sveslo.
v’âslă s. f., g.-d. art. v’âslei; pl. v’âsle
VÂSLĂ s. lopată, ramă, (reg.) babaică, opacă, opacină, (Bucov., Transilv. și Ban.) suflă. (Ambarcație cu ~e.)
VÂSLĂ s. v. lopată, mănunchi.
vâslă (unealtă, coardă de viță) s. f., g.-d. art. vâslei; pl. vâsle
VÂSLĂ ~e f. Unealtă de lemn, constând dintr-o coadă lungă cu o terminație plată, folosită pentru a conduce o ambarcație; lopată. [G.-D. vâslei] /sl. veslo
clădăríe f. (d. cladără). Mold. Legătură de strugurĭ care se atîrnă ca să se păstreze pe ĭarnă. – În Munt. vîslă.