VĂRSĂTÚRĂ, vărsături, s. f. Faptul de a (se) vărsa. ♦ Ceea ce a fost vărsat, vomitat. – Vărsa + suf. -ătură.
vărsătúră s. f., g.-d. art. vărsătúrii; pl. vărsătúri
VĂRSĂTÚRĂ s. 1. v. vomă. 2. (concr.) vomă, (rar) vomătură, (pop.) borâtură.
vărsătúră s. f., g.-d. art. vărsătúrii; pl. vărsătúri
VĂRSĂTÚRĂ ~i f. 1) v. A VĂRSA. 2) Ceea ce a fost vomitat. 3) Loc unde se adună apă după o revărsare. /a (se) vărsa + suf. ~tură