VARIÁNTĂ, variante, s. f. 1. Aspect (ușor) schimbat față de forma de bază, tipică a unui lucru, a unei lucrări, a unui text, a unei acțiuni. ♦ Spec. (Lingv.) Formă a unui element lingvistic care diferă de aspectul tipic, obișnuit al acestui element. 2. Drum care ocolește (pe o anumită porțiune) traseul principal, ajungând în același punct final. [Pr.: -ri-an-] – Din fr. variante.
VARIÁNTĂ s.f. 1. Aspect particular, diferit față de o formă socotită ca bază sau tipică a unui lucru, a unei acțiuni etc. ♦ Drum diferit de cel obișnuit, dar care vizează același obiectiv. 2. (Lingv.) Formă a unui cuvânt diferită din punct de vedere fonetic sau ortografic față de forma lui obișnuită sau etimologică. [Pron. -ri-an-. / fr. variante].
VARIÁNTĂ s. f. 1. aspect particular, diferit față de o formă socotită ca bază sau tipică a unui lucru, a unei lucrări, acțiuni. 2. formă a unui element lingvistic diferită din punct de vedere fonetic sau ortografic față de forma lui obișnuită sau etimologică. 3. drum (canal) care ocolește traseul principal, ajungând în același punct final. 4. (biol.) individ, populație care diferă de tip prin unul sau mai multe caractere. 5. (stat.) una din formele sub care s-a înregistrat variabila (II, 3) în cadrul activității cercetate. ( fr. variante)
variántă (formă diferită de cea de bază) (-ri-an-) s. f., g.-d. art. variántei; pl. variánte
variántă (numărul factorilor de echilibru) (-ri-an-) s. f. g.-d. art. variántei
VARIÁNTĂ s. 1. v. versiune. 2. (LINGV.) formă. (~ lexicală.)
Variantă ≠ invariantă
variántă s. f. (sil. -ri-an-), g.-d. art. variántei; pl. variánte
VARIÁNTĂ ~e f. 1) Formă a unui lucru, a unui fenomen sau a unei acțiuni care variază parțial față de forma de bază. 2) lingv. Unitate lingvistică (cuvânt, îmbinare, pronunție) care variază parțial față de normele literare. ~ stilistică. [Sil. -ri-an-] /fr. variante
VARIÁNT, -Ă adj. care variază, schimbător, nestatornic. ( fr. variant)
variánt adj. m., pl. variánți; f. sg. variántă, pl. variánte