VÂRF, vârfuri, s. n. 1. Partea cea mai de sus (ascuțită) a unor obiecte înalte (case, copaci etc.) sau a anumitor forme de relief (deal, munte). ◊ Expr. Asta pune (sau, rar, face) vârf (la toate) = asta întrece orice închipuire sau așteptare, este din cale-afară. (Plin) cu vârf sau încărcat cu vârf = plin de tot, până sus. ♦ Fig. (La pl.) Persoanele care se află în fruntea unei organizații politice, sociale sau administrative, a unui grup social etc. ♦ (Rar) Partea de deasupra, suprafața unei ape. Vârful Oltului. 2. Capăt, extremitate (ascuțită) a unui lucru. Vârful coloanei. ♦ Spec. Extremitate a unei părți a trupului omului sau animalelor. ◊ Loc. adv. Din vârful buzelor = de mântuială, superficial; batjocoritor, sfidător, ironic. (În legătură cu verbe de mișcare) În vârful (sau pe vârfurile) degetelor (sau picioarelor) = tiptil, încet, cu grijă, fără zgomot, ca să nu simtă nimeni. ◊ Expr. A i se sui (cuiva) părul în vârful capului = a i se ridica (cuiva) părul de pe cap (de frică, de spaimă) A i se sui (cuiva) tot sângele în vârful capului, se spune când cineva se aprinde la față din cauza furiei, a rușinii etc. A vorbi în (sau din) vârful limbii (sau buzelor) = a vorbi peltic; p. ext. a vorbi afectat. 3. Punctul de intersecție a laturilor unui unghi sau ale unui triunghi, a muchiilor unei piramide etc. 4. Fig. Moment de intensitate maximă a unei activități. ◊ Ore de vârf = a) (în legătură cu mijloace de transport, magazine sau alte unități de servire a populației) ore de afluență maximă, de mare aglomerație și de solicitare intensă; b) (în legătură cu sursele de apă, de energie electrică, de gaze) ore în care consumul este foarte intens. Vârf de consum = cantitate maximă de energie electrică necesară abonaților unei rețele electrice la anumite ore de zi sau în anumite perioade ale anului. – Din sl. vrŭhŭ.vârf s. n., pl. v’ârfuriVÂRF s. 1. (GEOGR.) creastă, creștet, culme, pisc, (rar) obârșie, (înv. și reg.) sâmcea, (reg.) piscan, spic, tigvă, titilă, vârvare, (Transilv.) picui, (Mold., Transilv. și Maram.) țiclău, (înv.) suiș. (Alpiniștii
au ajuns pe ~ul muntelui.) 2. bot, cap, capăt, cioc. (~ al unui obiect ascuțit.) 3. cap, capăt, extremitate. (~ul bastonului.) 4. buric. (Și-a fript ~ul degetelor.) 5. (COR.) v. poantă. 6. vârf vegetativ v. con vegetativ.Vârf ≠ bazăvârf s. n., pl. vârfuriVÂRF ~uri n. 1) Partea de deasupra (ascuțită) a obiectelor înalte; creastă. ~ul acoperișului. ~ul copacului. ◊ Cu ~ încărcat până sus; foarte plin. Cu ~ și îndesat mai mult decât trebuie; cu prisosință. Asta pune (sau face) ~ (la toate) asta e peste orice măsură; asta este din cale-afară. 2) Partea cea mai înaltă a unui munte sau a unui deal; culme; creastă; coamă; spinare; creștet; pisc. 3) Capătul (de obicei mai ascuțit) al unui obiect sau organ. ~ul cuțitului. ~ul degetului. ◊ Din ~ul buzelor a) de mân-tuială; b) cu dispreț; sfidător. 4) Punct de întretăiere a două laturi ale unei figuri geometrice. 5) fig. Moment central în desfășurarea unei activități. ~ul adunării. ◊ Ore de ~ ore cu o mare aglomerație sau cu o solicitare intensă. 6) la pl. Totalitate a persoanelor de frunte ale unei societăți, clase, organizații. /sl. vruhuvîrf (-furi), s. n. – 1. Partea cea mai înaltă a unui lucru. – 2. Capăt, extremitate. – 3. Pisc, culme. – 4. Ac, partea ascuțită a unui lucru. – 5. Moment crucial, intensitate maximă. – Var. înv. vîrh, vîrv, și der. Megl. vrău. Sl. vrŭchŭ (Miklosich, Lexicon, 78; Cihac, II, 448; Conev 39), cf. bg. vrăh, ceh. vrch. – Der. vîrhovnic, s. m. (șef, conducător), înv., din sl. vrŭhovĭnikŭ; vîrfar, s. n. (țăpoi, furcoi); vîrfare, s. f. (culme, pisc; Olt., panglică la codițe), din bg. vrăhari (Candrea); vîrfelnic, s. m. (personalitate), formație artificială puțin folosită; vîrfui, vb. (a face vîrf; a termina un stog; a scoate vîrf; a umple ochi, în exces); învîrfui, vb. (a umple, a încărca excesiv). Cf. vîrșe, covîrși, obîrșie, sfîrși.