VÂNTULÉȚ, vântulețe, s. n. Diminutiv al lui vânt; vânticel, vântișor, vânturel, vântușor. – Vânt + suf. -uleț.
vântuléț s. n., pl. vântuléțe
VÂNTULÉȚ s. vânticel.
vântuléț s. n., pl. vântuléțe