VÂNTUÍT, -Ă, vântuiți, -te, adj. (Reg.) Nebun. – Cf. vântui.
VÂNTUÍ, pers. 3 vântuiește, vb. IV. 1. Intranz. (Despre vânt) A sufla cu putere, vijelios. 2. Tranz. (În superstiții, subiectul fiind „vântul rău”) A face pe cineva să înnebunească sau să ologească. – Vânt + suf. -ui.
A VâNTUÍ pers. 3 ~iéște intranz. pop. (despre vânt) A sufla cu putere. /vânt + suf. ~ui
vântuí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. vântuiéște, imperf. 3 sg. vântuiá; conj. prez. 3 să vântuiáscă
vântuí vb., ind. prez. 3 sg. vântuiéște, imperf. 3 sg. vântuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. vântuiáscă