VANITÁTE, vanități, s. f. Ambiție neîntemeiată; dorință de a face impresie; orgoliu, trufie, îngâmfare, înfumurare; (la pl.) deșertăciune, zădărnicie. – Din fr. vanite, lat. vanitas, -atis.
VANITÁTE s.f. Ambiție deșartă și trufașă; trufie, înfumurare, îngâmfare. ♦ Deșertăciune. [Cf. lat. vanitas, fr. vanité].
VANITÁTE s. f. ambiție deșartă și trufașă; orgoliu, trufie, înfumurare, îngâmfare. ◊ deșertăciune. ( fr. vanité, lat. vanitas)
vanitáte s. f., g.-d. art. vanitắții; (lucruri zadarnice) pl. vanitắți
VANITÁTE s. v. înfumurare.
Vanitate ≠ modestie, simplețe, simplitate
vanitáte s. f., g.-d. art. vanității; (lucruri zadarnice) pl. vanități
VANITÁTE ~ăți f. Atitudine de înfumurare sfidătoare și disprețuitoare; trufie; infatuitate. /fr. vanité, lat. vanitas, ~atis