VÂLCEZÍ, vâlcezesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) învineți. – Din vâlced.
vâlcezí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 să vâlcezeáscă
VÂLCEZÍ vb. v. învineți.
vâlcezí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. vâlcezésc, imperf. 3 sg. vâlcezeá; conj. prez. 3 sg. și pl. vâlcezeáscă
VẤLCED, -Ă, vâlcezi, -de, adj. (Reg.) Vânăt, învinețit; livid, palid. – Et. nec.
v’âlced (reg.) adj. m., pl. v’âlcezi; f. v’âlcedă, pl. v’âlcede
VÂLCED adj. v. învinețit, vânăt.
vîlcéd (-dă), adj. – Vînăt, livid. Origine incertă. Poate în loc de vînced ‹ lat. vincĭdus, cf. vincĕre „a înmuia, a îmblînzi” și it. vincido „înmuiat” (Scriban). Totuși, pare preferabil să se pornească de la mîrced „vînăt”, ale cărui der. apar și cu forma mîlce-. Legătura cu mag. vércsik „vînătaie” (Cihac 538), nu se impune. – Der. vîlcezi, vb. (a se învineți, a se strica). În Bucov.
vâlced adj. m., pl. vâlcezi; f. sg. vâlcedă, pl. vâlcede