VÂJIÍ vb. IV. v. vâjâi.
VÂJ interj. Cuvânt care imită zgomotul caracteristic produs de vânt, de curgerea năvalnică a unei ape, de mișcarea unui corp care străbate cu viteză un spațiu etc. – Onomatopee.
VâJ interj. (se folosește pentru a reda zgomotul produs de vânt, de curgerea năval-nică a unui lichid, de un corp care străbate cu viteză aerul). /Onomat.
VÂJÍ, vâjesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se potrivi, a fi pe măsură; (despre oameni) a fi sau a cădea de acord, a se învoi.
vâj / vâj-vâj interj.
VÂJ s. v. bătrân, moș, moșneag.
VÂJÍ vb. v. potrivi, veni.
vîj interj. – Imită șuierătura vîntului. Creație expresivă, cf. bîz, fîș etc. – Der. vîjii (var. vîjîi și der. săi), vb. (a șuiera, a urla; a trosni; a vibra; a țiui); vîjîială (var. vîjîitură), s. f. (șuierat, urlat); vîjîitor, adj. (care vîjîie, țiuie); vîjîitoare, s. f. (zbîrnîitoare, țiuitoare; Arg., cravată); vîjoi, s. n. (șuvoi), în Trans.; vîjîit, s. n. (vîjîire, țiuit). – Cf. vijelie.
vîjí (-jésc, -ít), vb. refl. – A coincide, a semăna. Origine incertă. Poate de la vîjîi „a urla”, cf. se isbește „se aseamănă”. În Trans.
vâj/vâj , vâj interj.