VÂJÂITÚRĂ, vâjâituri, s. f. Vâjâit¹. [Pr.: -jâ-i-. – Var.: (reg.) vâjeitúră, vâjietúră, vâjiitúră s. f.] – Vâjâi + suf. -tură.
vâjâitúră (-jă-i-) s. f., g.-d. art. vâjâitúrii; pl. vâjâitúri
VÂJÂITÚRĂ s. 1. v. șuierat. 2. v. țiuitură.
vâjâitúră s. f., g.-d. art. vâjâitúrii; pl. vâjâitúri