VÂJÂÍT², -Ă, vâjâiți, -te, adj. (Rar; despre oameni) Amețit (de băutură), cherchelit. – V. vâjâi.
VÂJÂÍT¹, vâjâituri, s. n. Faptul de a vâjâi; zgomot caracteristic produs de ceva care vâjâie; vâjâială, vâjâitură, vâjâire. [Var.: (reg.) vâjiit s. n.] – V. vâjâi.
vâjâít s. n., pl. vâjâíturi
VÂJÂÍT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat.
VÂJÂÍT s. 1. v. șuierat. 2. v. țiuitură.
vâjâít s. n., pl. vâjâíturi
VÂJÂÍ, pers. 3 vấjâie, vb. IV. Intranz. (Despre vânt, ape curgătoare, corpuri care străbat spațiul etc.) A produce un zgomot (șuierător) caracteristic. ♦ (Despre sânge) A pulsa cu violență. ◊ Expr. A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile, tâmplele, p. ext., creierul, auzul) = a) a avea falsa senzație de zgomot continuu și obsedant, provocată de afluxul mărit al sângelui la cap; b) a fi zăpăcit, năucit. ♦ (Despre foc) A dudui. ♦ (Despre albine) A bâzâi, a zumzăi. [Var.: (reg.) vâjií vb. IV.] – Vâj + suf. -âi.
A VÂJÂÍ pers. 3 vâjâie intranz. 1) (despre vânt, apă, obiecte în zbor etc.) A produce un zgomot șuierător și continuu; a urla; a vui. 2) (despre sânge) A pulsa cu putere. ◊ A-i vâjâi cuiva capul (sau urechile) a avea senzația unui zgomot șuierător și continuu (din cauza bolii, oboselii). 3) (despre foc) A arde puternic, producând un zgomot caracteristic. 4) (despre unele insecte) A scoate un sunet prelung și vibrant; a bâzâi. /Onomat.
VâJâÍT ~uri n. 1) v. A VÂJÂI. 2) Sunet caracteristic, produs de un obiect sau de o insectă care vâjâie. /v. a vâjâi
vâjâí (a ~) vb., ind. prez. 3 v’âjâie, imperf. 3 sg. vâjâiá; conj. prez. 3 să v’âjâie
VÂJÂÍ vb. 1. v. șuiera. 2. v. piui.
VÂJÂÍ vb. v. bâzâi, dudui, vui, zbârnâi, zâzâi, zumzăi.
vâjâí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. vâjâie, imperf. 3 sg. vâjâiá; ger. vâjâínd; part. vâjâít