VĂITĂTÚRĂ, văitături, s. f. Văitare. [Var.: văietătúră s. f.] – Văita + suf. -ătură.
văitătúră (văi-) s. f., g.-d. art. văitătúrii; pl. văitătúri
VĂITĂTÚRĂ s. v. văitat.
VĂITĂTÚRĂ ~i f. Sunet plin de jale; vaiet; văicăreală; tânguire. [G.-D. văităturii] /a se văita + suf. ~tură
văitătúră/văietătúră s. f., g.-d. art. văitătúrii/văietătúrii; pl. văitătúri/văietătúri