VĂIERARE

VĂIERARE

VĂIERARE

VĂIERÁRE, văierări, s. f. (Reg.) Faptul de a se văiera; vaiet. [Pr.: vă-ie-] – V. văiera.
văieráre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. văierắrii; pl. văierắri
VĂIERÁRE s. v. boceală, bocire, bocit, căi-nare, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plângere, plâns, tânguială, tânguire, tânguit, văitare, văitat, văi-tătură.
văieráre s. f., g.-d. art. văierării; pl. văierări
VĂIERÁ, váier, vb. I. Refl. (Reg.) A se văita. [Pr.: vă-ie-] – Din vai (după șuiera, fluiera etc.).
văierá (a se ~) (înv., reg.) vb. refl., ind. prez. 3 se váieră, 1 pl. ne văierắm; conj. prez. 3 să se váiere
VĂIERÁ vb. v. boci, căina, jeli, jelui, lamenta, plânge, tângui, văicări, văita.
văierá vb., ind. prez. 1 váier, 1 pl. văierăm; conj. prez. 3 sg. și pl. váiere