VAGABONDÁRE, vagabondări, s. f. Acțiunea de a vagabonda; vagabondaj. – V. vagabonda.
VAGABONDÁRE s.f. Acțiunea de a vagabonda; vagabondaj. [ vagabonda].
vagabondáre s. f., g.-d. art. vagabondắrii; pl. vagabondắri
VAGABONDÁRE s. 1. v. hoinăreală. 2. hoinăreală, pribegie, pribegire, vagabondaj. (O ~ din loc în loc.)
vagabondáre s. f., g.-d. art. vagabondării; pl. vagabondări
VAGABONDÁ, vagabondez, vb. I. Intranz. A trăi ca un vagabond, a umbla fără țintă, fără rost, dintr-un loc în altul. – Din fr. vagabonder.
VAGABONDÁ vb. I. intr. A rătăci fără țintă ca (un) vagabond; a trăi ca (un) vagabond. [ fr. vagabonder].
VAGABONDÁ vb. intr. 1. a rătăci fără țintă, a trăi ca (un) vagabond. 2. (fig.; despre gânduri, imaginație) a trece, fără încetare, de la un lucru la altul. ( fr. vagabonder)
vagabondá (a ~) vb., ind. prez. 3 vagabondeáză
VAGABONDÁ vb. 1. v. hoinări. 2. a hoinări, a pribegi, a rătăci, (prin Mold.) a bădădăi, a horhăi. (~ din loc în loc.) 3. a colinda, a cutreiera, a hoinări, a peregrina, a rătăci, a umbla, (livr.) a flana. (Pe unde n-a ~?)
vagabondá vb., ind. prez. 1 sg. vagabondéz, 3 sg. și pl. vagabondeáză