VAGABONDÁJ s. n. Vagabondare; starea celui care vagabondează. ♦ Infracțiune comisă de omul capabil de muncă ce refuză să exercite o ocupație, fără domiciliu stabil și lipsit de mijloace cinstite de trai. – Din fr. vagabondage.VAGABONDÁJ s.n. Vagabondare; starea celui care vagabondează, situația de vagabond. [ fr. vagabondage].VAGABONDÁJ s. n. vagabondare. ◊ starea celui care vagabondează. ( fr. vagabondage)vagabondáj s. n., (infracțiuni) pl. vagabondáreVAGABONDÁJ s. 1. v. hoinăreală. 2. hoinăreală, pribegie, pribegire, vagabondare. (Un ~ din loc în loc.)vagabondáj s. n., (infracțiuni) pl. vagabondáje