VẮDUV, -Ă, văduvi, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Bărbat) care și-a pierdut soția prin moarte sau (femeie) care și-a pierdut soțul prin moarte și nu s-a recăsătorit; vădan. 2. Adj. Fig. Lipsit de ceva; liber, gol. – Lat. viduus, -ua.
vắduv adj. m., s. m., pl. vắduvi; adj. f., s. f. vắduvă, pl. ‘văduve
VĂDUV adj., s. (Mold., Bucov. și Transilv.) vădan, (Olt.) văduvar, (înv.) sărac. (I-a murit soția, a rămas ~.)
vắduv (-vi), s. m. – 1. bărbat care și-a pierdut soția prin moarte. – 2. (Adj.) Vid, liber, gol. – Var. Trans. văduu, vădan, Mold. văduvoi, vădăoi, văduoi, Trans. văduvariu, vădulariu. Mr. veduu. Lat. vĭdŭus (Pușcariu 1851; REW 9321), cf. it. vedovo, prov. vezoa, fr. veuf, cat., sp. viudo, port. viuvo. Pentru evoluția celui de-al doilea v, cf. it. vedovo și măduvă (Tiktin; după părerea eronată a lui Cihac, II, 443 și Conev 59, din sl. vidova „văduvă”). Uz general (ALR, I, 279). Vădan, pe care Tiktin îl găsește greu de explicat, trebuie să fie în loc de *văduvan, cf. văduvoi față de văduoi. – Der. văduvă (var. vădană, văduvoaie, văduvoaie, văduvioară, văduviță), s. f. (femeie căreia i-a murit soțul), din lat. vĭdŭa (după Miklosich, Lexicon, 116, din sl. vĭdova); văduvioară (var. văduviță), s. f. (pește, Idus melatonus; plantă, Scabiosa atotpurpurea); văduvi (var. Mold. vădăni), vb. (a rămîne văduv; a lipsi de, a lăsa gol); văduvie (var. Mold. vădanie), s. f. (starea de văduv sau de văduvă); vădu(v)esc, adj. (de văduv).
văduv adj. m., s. m., pl. văduvi; f. sg. văduvă, pl. văduve
VẮDUV ~ă (~i, ~e) și substantival (despre persoane) Care și-a pierdut (prin moarte) soțul sau soția și nu s-a mai recăsătorit. /lat. viduus, ~ua
FLOAREA-VĂDUVELOR s. v. ruin.