USCÁRE, uscări, s. f. Acțiunea de a (se) usca și rezultatul ei; uscat1. – V. usca.USCÁRE s. 1. zbicire, zvântare. (~ rufelor.) 2. v. des-hidratare. 3. v. secare. 4. v. ofilire.Uscare ≠ udareuscáre s. f., g.-d. art. uscării; pl. uscăriUSCÁ, usúc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A scoate sau a-și pierde umiditatea printr-un procedeu mecanic, prin expunere la soare, la vânt, la foc etc.; a (se) zbici, a (se) zvânta. ♦ Expr. (Refl.) A i se usca gura (sau gâtul) ori a se usca de sete = a avea o senzație puternică de sete. (Absol.) Bea de usucă = bea foarte mult. ♦ Refl. (Despre ochi) A înceta să mai plângă; (despre lacrimi) a înceta să mai curgă. 2. Tranz. A deshidrata legume, fructe, pește pentru a le putea conserva. 3. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă vlaga, a slăbi sau a face să devină slab, palid; p. ext. a (se) chinui, a (se) consuma. ♦ Refl. (Despre organe sau părți ale corpului) A se atrofia. 4. Refl. (Despre plante, frunze, flori) A-și pierde seva; a se veșteji, a se ofili. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A stoarce pe cineva de bani; a ruina, a sărăci. 6. Refl. Fig. (Fam.) A suferi lipsuri, privațiuni, a duce o viață grea. – Lat. exsucare.A SE USCÁ mă usúc intranz. 1) A rămâne fără apă sau umezeală. Pământul se usucă. Rufele s-au uscat. ◊ A i ~ cuiva ochii (sau lacrimile) a nu mai plânge. A i ~ cuiva gura (sau limba, gâtul) a avea o senzație puternică de sete. 2) (despre vegetație) A-și pierde cu totul seva (de secetă, de frig etc.); a pieri. Iarba s-a uscat. 3) (despre ființe) A slăbi tare (din cauza unei suferințe fizice sau morale). ~ de jale. ~ de durere. 4) (despre țesuturi sau organe) A suferi o atrofie; a se degrada fizic; a se atrofia; a seca. /lat. exsucareA USCÁ usúc tranz. A face să se usuce; a seca; a asana. ◊ Bea de usucă face abuz de băuturi alcoolice. /lat. exsucareUSCÁ vb. 1. a se zbici, a se zvânta, (înv. și reg.) a se prăji. (Rufele s-au ~.) 2. v. deshidrata. 3. v. ofili. 4. a se împietri, a se întări, a se învârtosa. (Pâinea veche s-a ~.)USCÁ vb. v. atrofia, calici, degenera, ruina, sărăci, scăpăta, seca.A (se) usca ≠ a (se) jilăvi, a (se) umeziA usca ≠ a uda, a umeziuscá (usć, -át), vb. – 1. A (se) zbici, (se) zvînta. – 2. A se răscoace, a se deshidrata. – 3. A se ofili, a se veșteji. – Var. prezent usc. Mr. usîc, (u)suc, uscare, megl. usc, istr. uscu. Lat. *ustĭcāre, de la ustum, cf. lat. ustūra, lat. Ustica „înălțime în țara sabinilor”, calabr. uscare „a arde”. Semantismul nu face dificultăți, deoarece urere însemna atît „a arde” cît și „a usca”. Rezultatul normal, *ustca,
a pierdut pe t interconsonantic; usuc este formă modernă, explicată greșit. Der. din lat. *exsūcāre „a usca” (Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Meyer, Alb. St., IV, 89; Crețu 379; Pușcariu 1841; REW 3073), sau din tc. husk (Roesler 604) apare ca mai puțin probabilă. – Der. uscăcios (var. uscățiv), adj. (fără umezeală, slab, uscat); uscăciune, s. f. (însușirea de a fi uscat; secetă); uscat, s. n. (acțiunea de a usca; pămînt tare, pămînt); uscător, adj. (care usucă); uscătură, s. f. (mîncare uscată; creangă uscată); uscățele, s. f. pl. (crenuscate, găteje, prăjituri copate în ulei).uscá vb., ind. prez. 1 sg. usúc, 2 sg. usúci, 3 sg. și pl. usúcă, 1 pl. uscăm; conj. prez. 3 sg. și pl. usúce