URZÍT s. n. Urzire. – v. urzi.
urzít s. n.
URZÍ, urzesc, vb. IV. Tranz. 1. A pregăti, a întinde, a așeza urzeala (1) în războiul de țesut pentru a începe țesutul. 2. Fig. A funda, a întemeia; a clădi; a concepe, a alcătui. ♦ Intranz. (Reg.) A lua ființă, a se forma, a se înfiripa. ♦ A născoci, a scorni, a inventa. 3. Fig. A pune la cale o acțiune (reprobabilă); a unelti, a complota. – Lat. ordire (= ordiri).
A SE URZÍ se ~éște intranz. reg. A lua ființă; a lua naștere; a apărea. /lat. ordire
A URZÍ ~ésc tranz. 1) (fire textile) A așeza în stative sau în războiul de țesut, trecând prin spată și înfășurând pe suluri. 2) fig. (planuri, idei, gânduri) A-și reprezenta în minte; a-și schița în gând; a plăsmui; a plămădi. 3) fig. (acțiuni dușmănoase, fapte reprobabile) A organiza pe ascuns; a pune la cale; a țese; a unelti. 4) reg. A face să se urzească. /lat. ordire
URZÍ vb. v. afla, alcătui, complota, concepe, conjura, conspira, constitui, crea, ctitori, descoperi, elabora, face, funda, găsi, gândi, imagina, institui, inventa, înființa, întemeia, întocmi, născoci, organiza, plănui, plăsmui, proiecta, realiza, scorni, ticlui, unelti.
urzí (-zésc, -ít), vb. – 1. A așeza urzeala. – 2. A unelti, a complota. – 3. A crea, a face, a stabili. – Mr. urdzăscu, urdzîre, megl. urdzós. Lat. ordῑri (Densusianu, Hlr., 147; Pușcariu 1839; REW 6093), cf. it. ordire, prov., cat. ordir, fr. ourdir, sp., port. urdir. – Der. urzeală, s. f. (ansamblul firelor paralele prin care se trece bătătura; alcătuire, structură); urzit, s. n. (acțiunea de a urzi); urzitor, s. m. (persoană care urzește; s. m., înv., fondator, creator); urzitor (var. urzoi), s. n. (mașină de urzit); urzitoare, s. f. (femeie care urzește; mașină de urzit); urzitură, s. f. (urzit, creație, întemeiere).
urzí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urzésc, imperf. 3 sg. urzeá; conj. prez. 3 sg. și pl. urzeáscă