URZICÁRE, urzicări, s. f. Acțiunea de a (se) urzica și rezultatul ei. – V. urzica.
urzicáre s. f., g.-d. art. urzicării; pl. urzicări
URZICÁ, urzíc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A(-și) produce o usturime dureroasă (și o bășicare) a pielii prin atingere de sau cu urzici ori de sau cu alte plante (ori animale) urticante. 2. Tranz. Fig. A ironiza, a persifla. – Din urzică.
A SE URZICÁ mă urzíc intranz. A simți usturime la atingerea cu urzicile. /Din urzică
A URZICÁ urzíc tranz. 1) (despre plante urzicătoare sau alți factori de acest gen) A supune unei senzații de usturime (în urma atingerii de piele). 2) (despre persoane) A atinge cu o urzică (sau cu altă plantă urzicătoare), producând usturime. 3) fig. (persoane) A înțepa cu vorba; a ataca cu vorbe usturătoare. /Din urzică
URZICÁR¹, urzicare, s. n. 1. (Rar) Loc pe care cresc multe urzici. 2. (Reg.) Pânză cu care se acoperă fața și trupul mortului. – Din urzică + suf. -ar.
URZICÁ vb. v. bășica.
URZICÁ vb. v. ironiza, persifla, zeflemisi.
URZICĂ ÁLBĂ s. v. sugel alb, urzică moartă.
URZICĂ CRĂIÁSCĂ s. v. urzică mică.
URZICĂ CREÁȚĂ s. v. sugel alb, urzică moartă.
URZICĂ IÚTE s. v. urzică mică.
URZICĂ MOÁRTĂ s. v. paracherniță.
urzicá vb., ind. prez. 1 sg. urzíc, 3 sg. și pl. urzícă
urzícă-moártă s. f.