URSÚZ, -Ă, ursuzi, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Morocănos, posac, neprietenos, necomunicativ, nesociabil. ♦ Fig. Lipsit de atracție, de căldură; respingător. [Var.: (pop.) hursúz, -ă adj.] – Din tc. uğursuz.
URSÚZ adj. 1. insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorât, taciturn, tăcut, urâcios, (livr.) hirsut, (pop.) sanchiu, (înv. și reg.) moros, sunducos, tăcător, (reg.) modoroi, mutac, mutăreț, (Olt.) dugos, (Mold.) pâclișit, (prin Transilv.) tăcătoi, (Bucov. și Mold.) tălmut, (fig.) închis. (Om ~.) 2. morocănos, posac, răutăcios, (fig.) acru. (Vorbea cu ton ~.)
Ursuz ≠ vesel
ursúz (-ză), adj. – Morocănos, posac, neprietenos. – Var. hursuz și der. – Mr. ursuz. Tc. ogursuz „nefericit”, din gr. ỏγούρι ‹ lat. augurium (Roesler 604; Șeineanu, II, 374), cf. ngr. ỏγουρσούζης. – Der. ursuzlîc (var. ursuzluc), s. n. (nenoroc, ghinion, pacoste), din tc. ogursuzluk.
ursúz adj. m., pl. ursúzi; f. sg. ursúză, pl. ursúze
URSÚZ ~ă (~i, ~e) (despre persoane și despre manifestările lor) Care vădește în permanență nemulțumire; cuprins de rea dispoziție; posomorât; posac; necomunicativ; neprietenos; acru; morocănos. /turc. uğursuz