URMĂTÓR, -OÁRE, următori, -oare, adj. 1. Care urmează după cineva sau ceva (în spațiu sau în timp). ♦ (Substantivat) Persoană chemată (după alta) să fie servită, întrebată etc. ♦ (Substantivat, înv.) Urmaș, succesor. ♦ Care este arătat în cele ce urmează. 2. (Înv.) Care urmează întocmai un sfat, o poruncă. – Urma + suf. -ător.
URMĂTÓR adj. (înv.) venitor. (Ziua ~oare.)
URMĂTÓR s. v. coborâtor, continuator, descendent, moștenitor, odraslă, progenitură, scoborâtor, succesor, urmaș, viță, vlăstar.
Următor ≠ anterior, precedent, premergător
următór adj. m., s. m., pl. următóri; f. sg. și pl. următoáre
URMĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) și substantival 1) Care urmează după ceva sau după cineva. Să intre ~orul. 2) Care este indicat în cele ce urmează. A trage ~oarele concluzii. Ne-a relatat ~oarele. /a urma + suf. ~tor