URICÁR, uricari, s. m. 1. Persoană însărcinată să redacteze urice (2) în cancelariile domnești; logofăt, pisar. 2. Colecție de documente vechi. – Uric² + suf. -ar.
URICÁR s. v. diac.
uricár (persoană) s. m., pl. uricári
uricár (carte) s. n., pl. uricáre
URICÁR¹ ~e n. Culegere de documente vechi, de urice. /uric + suf. ~ar
URICÁR² ~i m. (în Moldova și în Mun-tenia medievală) Slujbaș în cancelaria dom-nească care avea însărcinarea de a scrie urice; diac; gramatic. /uric + suf. ~ar