URGISÍT, -Ă, urgisiți, -te, adj. 1. (Pop.) Care are de îndurat mari neplăceri, necazuri, persecuții. ♦ (Despre obiecte) Aruncat, părăsit, desconsiderat. 2. (Înv.; adesea substantival) Nesuferit, rău, afurisit. ♦ Blestemat; necurat. – V. urgisi.
URGISÍT adj., s. 1. adj. v. persecutat. 2. adj., s. v. oprimat.
URGISÍT adj., s. v. afurisit, blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos.
URGISÍ, urgisesc, vb. IV. 1. Tranz. (Pop.) A provoca cuiva mari neplăceri, nedreptăți, persecuții. 2. Refl. (Înv.) A se mânia, a se înfuria. – Din ngr. orghízome (după urgie).
A SE URGISÍ mă ~ésc intranz. înv. A fi cuprins de furie; a se înfuria. /ngr. órghizomai
A URGISÍ ~ésc tranz. pop. (persoane) A face să suporte o urgie, o năpastă; a năpăstui; a oropsi. /ngr. órghizomai
URGISÍT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A URGISI și A SE URGISI. 2) Care nu poate fi suportat. 3) (despre obiecte) Care este lăsat la voia întâmplării; aruncat. /v. a (se) urgisi
URGISÍ vb. 1. v. persecuta. 2. v. oprima.
URGISÍ vb. v. alunga, dușmăni, exila, goni, izgoni, înfuria, mânia, ostraciza, proscrie, surghiuni, urî, vrăjmăși.
urgisí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. urgisésc, imperf. 3 sg. urgiseá; conj. prez. 3 sg. și pl. urgiseáscă