URGÍE, urgii, s. f. (Pop.) 1. Nenorocire mare care se abate asupra cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adj. De urgie = aducător de nenorocire. ♦ Dezlănțuire violentă de forțe ale naturii; prăpăd. 2. Comportare, faptă, manifestare de om dușmănos, furios etc.; ură, furie. – Lat. o***a.
-URGÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „operă”, „lucrare”, „lucrătură”. [ it. -urgia, fr. -urgie, cf. gr. -ourgia ergon].
-URGÍE elem. -urg.
URGÍE s. v. dezastru.
URGÍE s. v. exil, exilare, pribegie, surghiun, surghiunire.
urgíe (-íi) s. f. – 1. Ură, furie. – 2. Furie dumnezeiască, pedeapsă divină. – 3. Dezastru, calamitate, nenorocire. – 4. (Înv.) Exil, surghiun. – 5. Pocitanie, vrăjitoare. – Mr. urγie. Gr. ỏργή, probabil prin intermediul unui lat. vulg. *orgia (Densusianu, I, 202; Pușcariu 1831; Candrea); der. directă din mgr. (Roesler 577; Murnu 58; Tiktin) nu pare posibilă fonetic. Direct din lat. *orgilĭa ‹ gr. ỏργιλος (Giuglea, RF, II, 65) este puțin probabilă. Cf. Rosetti, II, 69 și I, 174. – Der. urgisi, vb. (a persecuta, a distruge; a urî, a-i dori răul; înv., a surghiuni; a pedepsi, a nedreptăți), cf. ngr. ỏργίζωμαι „a supăra”; urgiseală, s. f. (nenorocire).
urgíe s. f., art. urgía, g.-d. art. urgíei; pl. urgíi, art. urgíile
URGÍE ~i f. 1) Nenorocire mare, care se abate asupra cuiva; năpastă. 2) Nenorocire mare care se abate asupra unei colectivități; catastrofă de mari proporții; flagel; prăpăd; calamitate; dezastru. [G.-D. urgiei] /lat. o***a